METODE DE STIMULARE A ELEVILOR

CE METODE DE STIMULARE A ELEVILOR UTILIZATI IN EXPERIENTA D/STRA?

VA ROG SA IMPARTASITI DIN EXPERIENTA D-STRA LA TEMA PROPUSA.

Eu utilizez metode activ-participative, realizand o invatare centrata pe elev si rezultatele sun din ce in ce mai bune.

Metoda pălăriilor gânditoare


Metoda celor "Sase palarii gânditoare" a fost creată de Eduard de Bono în cartea sa intitulată "Six Thinking Hats". Titulatura ei are la bază proverbul englezesc "Gândeşte în conformitate cu pălăria pe are o porţi". Cele şase pălării întruchipează şase posibilităţi de procesare a datelor. Schimbarea pălăriilor îţi oferă eliberarea fată de stilul convenţional de tratare a problemelor şi îţi permite cuprinderea cât mai multor informaţii variate privind o situaţie concretă. Este o tehnică interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru.

Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul:

pălăria albă este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească obiectiv
pălăria roşie oferă o perspectivă emoţională asupra evenimentelor
Pălăria neagră este perspective gândirii negativiste, pesimiste
pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului.
pălăria verde trebuie să fie creativ. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie
Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările, reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor.

Elevii se împart în şase grupe – pentru şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împăţirea elevilor depinde de materialul studiat.


Pălăria albă Pălăria roşie Pălăria galbenă Pălăria neagră Pălăria albastră Pălăria verde
 Ce informaţii avem?
 Ce informaţii lipsesc?
 Ce informaţii am vrea să avem?
 Cum putem obţine informaţiile?  Punându-mi pălăria roşie, uite
 cum privesc eu lucrurile…
 Sentimentul meu e că…
 Nu-mi place felul cum s-a
 procedat.  Pe ce se bazeză aceste idei?
 Care sunt avantajele?
 Pe ce drum o luăm?
 Dacă începem aşa… sigur vom ajunge la rezultatul bun!  Care sunt erorile?
 Ce ne împiedică?
 La ce riscuri ne expunem?
 Ne permite regulamentul?  Putem să rezumăm?
 Care e următorul pas?
 Care sunt ideile principale?
 Să nu pierdem timpul şi săne concentrăm asupra…,
 Nu credeţi?  Şansa succesului este dacă…
 Cum poate fi altfel atacată
 problema?
 Putem face asta şi în alt mod?
 Găsim şi o altă explicaţie?

PAPSA – metoda de stimulare a creativităţii

Unul dintre factorii cei mai nocivi pentru imaginaţie este tendinţa de a evalua o idee simultan cu emiterea ei. În scopul eliminării acestui blocaj al creativităţii,Osborn a elaborat celebrul principiu de bază al brainstorming-ului – separarea momentului de elaborare sau apariţie a unei idei de cel referitor la evaluarea ei – la care se adaugă celelalte reguli: alungarea cerberilor gândirii logice de la porţile imaginaţiei;imaginaţia liberă este bine venită,fie ea şi absurdă; amânarea evaluării ideilor. Hubert Jaoui se referă la o nouă metodă pentru eliberarea imaginaţiei creatoare de blocaje.
În general, o idee este respinsă imediat ce a fost emisă din motive aşa-zis pragmatice şi realiste. Dar se face o confuzie între o idee nouă şi o idee perfectă. O idee nouă nu poate fi perfectă imediat ce a fost elaborată.
Un demers creativ complet cuprinde cinci etape, fiecare din ele comportând o fază divergentă şi una convergentă. Cele cinci etape sunt reunite sub sigla PAPSA şi înseamnă :
• Perceptie;
• Analiză;
• Producţie;
• Selectie;
• Aplicatie.
Pentru fiecare etapă dintre cele cinci s-au pus la punct diferite tehnici creative respectând alternanţa divergenţă - convergenţă, care să permită acceptarea ideilor noi făra ca ele să fie sufocate (strangulate):
 Datorită fazei divergente se creează un câmp suficient de larg care să permită unui număr maxim de idei să vadă lumina zilei făra ca ele să fie a priori cenzurate.
 Datorita fazei convergente se adună (recoltează) bogăţia de idei produse în faza precedentă obiectivului de plecare, se canalizează energia eliberata în faza diver¬gentă pentru a ajunge la una sau mai multe soluţii originale, eficiente şi fezabile.
Pentru a fi creativ este nevoie sa poti separa cele doua faze esentiale ale procesului creativ :
 faza de deschidere
 faza de închidere.

Caracterizarea celor cinci etape ale metodei PAPSA

 Percepţia
Este vorba despre a percepe mai bine oportunităţile în situaţii aparent liniştite.Pentru aceasta trebuie să simţi problema în totalitate, cu ingenuitate.
Adevărul nu este numai ceea ce văd. În spatele oricărui cuvânt fiecare pune un sens diferit. Fiecare filtreaza realitatea în funcţie de istoria lui, de experienţa lui, de formaţia sa, de personalitate, de cultură, de vârstă, de sex, fiecare are propria sa viziune asupra lumii, are propria "harta mentală", propria sa percepţie a lucrurilor. În spatele enunţului unei probleme oamenii au percepţii foarte diferite.
Analiza corectă a unei situaţii necesită perceperea cât mai completă şi cât mai fin nuanţată posibil. Este foarte important să încerci să asculţi problema. Nu se poate ignora complexitatea informaţiilor care ne parvin în legătura cu problema. Percepţia lumii care ne înconjoară nu poate fi unilaterală sau univocă.
A asculta nu înseamnă doar simplul fapt de a întelege şi de a înregistra, a percepe nu se poate limita doar la a privi. O ascultare activă se caracterizează printr-o înţelegere efectivă a ceea ce este perceput, printr-o percepţie eficientă a ceea ce ne parvine de-a lungul multitudinii de senzaţii pe care le avem. Ascultarea activă decurge din modul de comunicare pe care îl stabilim cu lumea exterioară. Se apreciază că există doua moduri de abordare a comunicarii: vechi şi nou.
Modul vechi este aparent bazat pe o schemă caricaturală a puterii, având la bază pos¬tulatul că avantajul aparţine celui care ia cuvântul. O asemenea concepţie despre comu¬nicare apare în urma unei verificări a posteriori. Mai întâi se ţinteşte, apoi se verifică. Rezultatul poate fi edificator, dar poate la fel de bine să nu fie. Se impune o reechilibrare între receptor şi emiţător.
Modul nou - în faţa exploziei noilor tehnologii de comunicare (NTC) şi în lumina descoperirilor recente privind creierul drept şi interacţiunea socială, soluţia în domeniul comunicării rezidă într-o mai bună utilizare a capacităţilor şi simţurilor noastre, într-o mobilizare atât raţională, cât şi intuitivă.
Nu suntem obişnuiţi să ascultăm. Pentru a învăţa să o facem este nevoie mai întâi să ne dezvăţăm de condiţionările legate de experienţă sau educaţie, la fel ca şi de credinţele şi adevărurile trăite, dovedite (încercate pe propria persoană).
Direcţii (căi) pentru a regăsi ingenuitatea percepţiei:

a) Deblocarea canalelor senzoriale – folosirea din plin a celor cinci simţuri.
b) Dejucarea (înlăturarea) capcanelor întinse de cuvinte. Cuvintele au un sens imediat, dar pot să ascundă un altul. Un cuvânt nu are în mod necesar aceea şi semnificaţie în raport cu diferite situaţii şi/sau persoane. Este, necesar să se ţină seama de mediu (contexte) şi de hărţile mentale ale interlocutorului.
c) Cunoaşterea noului tip de comunicare : multe erori se datorează adesea lipsei de cultură în acest domeniu.
d) Să descoperi plăcerea de a-l asculta pe altul. Cunoaşterea faptului că a te asculta vorbind face plăcere celui care vorbeşte, dar nu spune nimic cu privire la valoarea reală a discursului. Trebuie ştiut că de-a lungul unui discurs există aparenţe de neutralitate ale interesului pe care interlocutorul doreşte să le facă cunoscute.
e) Să înveţi a ajuta eficient. Să nu complici lucrurite atunci când se pot soluţiona foarte simplu. A ajuta nu înseamna a salva.
f) Să înveţi supleţea. Pregătirea profesională furnizează adesea instrumente care sunt foarte rigide în loc să fie doar elemente de referinţă. Rezultatul unei asemenea situaţii ne determină să ne învelim într-o carapace, să ne blindăm cu ea, ceea ce nu conduce întotdeauna la adaptare în diferitele situaţii.
g) Depăşirea temeritor (a fricii) şi a fobiilor. Liniştea creează incertitudini, incerti¬tudinea fiind generatoare de angoasă...
h) A şti să fii curios. Dacă oamenii au impresia că interlocutorul lor nu este curios, se pot socoti neinteresanţi, simţindu-se astfel devalorizaţi.

 Analiza

Explorarea câmpului problemei trebuie să se realizeze pe diferite căi. Analiza situaţiei trebuie să fie cât mai profundă.
Atunci când ne referim la o problemă, în primul rând trebuie analizată profund situaţia problematică pentru a se descoperi adevărata ei structură. Este necesar să fie cercetat câmpul problemei urmărind diferite drumuri (căi) creatoare. Deci se analizează problema, şi nu situaţia la problema.
Se abordeaza de obicei aspectul cel mai vizibil al problemei, care nu este însă întot¬deauna şi cel mai important.
La sfarşitul etapei de analiza, trebuie să existe :
 structurarea problemei în subprobleme ;
 direcţiile de cercetare prioritare;
 criteriile de succes specifice care vor trebui utilizate în etapa de selecţie, după notarea criteriilor generale.
Analiza creativă se face în două momente :
a) O fază divergentă - în cursu1 căreia se procedează la o explorare sistematică, dar şi liberă, se "vagabondează" făra un scop anume, se strâng date diferite făra a le clasifica şi judeca.
b) O fază convergentă care serveşte la trierea, clasificarea, organizarea materialului strâns într-o primă faza, care să ducă la realizarea unei adevarate radiografii a problemei. Astfel, s-au îndepărtat falsele probleme şi s-au evidenţiat punctele prioritare de acţiune. Nu este o fază de eliminare, ci una de clasificare şi ierarhizare a informaţiei.



 Producţia

Imaginea creativităţii a fost asociată unei singure faze, aceea de a produce idei. Erau zilele de glorie ale brainstorming-ului. Adesea, etapele de percepţie şi analiza erau neglijate, eforturile creative ducând la soluţii inapIicabile, la o problemă prost percepută sau formulată.
Desigur că, după parcurgerea primelor două etape (perceptie şi analiza), etapa producţiei de idei rămâne esenţiala. Importantă este găsirea de soluţii pertinente. Se generează rapid zeci şi zeci de idei originale - de la cele mai trăsnite, făra sens, până la cele mai realiste -, făra nici o cenzura. Şi aici se aplică o fază divergentă şi una convergentă.
În faza divergentă orice poate fi spus, orice trebuie spus, făra nici o cenzură sau autocenzură (aici se pot aplica numeroase tehnici creative - metoda analogică, harta mentală, roata liberă etc). În această fază se obţin rezultate optime în grup.
În faza convergentă se convine în grup sau individual asupra modului de clasificare a ideilor. In această fază se clasifică, se regrupează numeroasele idei produse, făra să se elimine unele dintre ele sau să li se atribuie note pentru originalitate.

 Selecţia

Selecţia înseamnă alegerea dintre ideile propuse a celor care corespund cel mai bine obiectivelor, făra a prejudicia originaIitatea ideilor care deranjează. Pentru aceasta, ideile sunt selecţionate pornind de la criterii raţionale, dar puse într-o situaţie prospectivă.
O lipsă de creativitate în decizie poate steriliza întreg procesul. O alegere proastă se face atunci când se dă o pondere prea mare trecutului şi se acordă o insuficientă atenţie viitorului. Aceasta presupune o bună integrare a datelor problemei.O alegere proastă se poate datora unei severităţi prea mari, unui spirit critic sufocant.
Cei doi timpi (divergent şi convergent) ai seleţiei:
1) Primirea pozitivă a ideii. Se utilizeaza tehnica avocatului îngerului, care se desfăşoară în trei perioade:
a. Reformularea ideii propuse (cu verificarea ca autorul să fie de acord);
b. Pozitivarea ideii celuilalt (altuia) - "ceea ce îmi place în ideea dumneavoastra
este..." (în mod sincer şi nu de complezenţă, altfel aceasta tehnica este înde¬
partata, fiind compromisă);
c. Examen obiectiv şi nepasionat al conţinutului detaliat al ideii, punându-se
maximum de intrebari (atât de către cel care a emis ideea, cât şi de către
ceilalti).
d. Tehnica avocatului îngerului are un dublu merit: dezvolta ascultarea activa, instaleaza un curent de simpatie cu autorul ideii şi concentrează energia asupra părtii pozitive a ideii pentru a se putea trece apoi liniştit la examenul ei obiectiv.
2) Evaluarea obiectivă a propunerilor. Dupa acceptarea binevoitoare a ideilor se aplica succesiv trei filtre:
 selecţionarea ideilor cu cel mai inalt grad de eficienţă ;
 se utilizeaza note pentru originalitate in scopul departajarii ideilor;
 se recurge la criteriul de fezabilitate pentru a selecţiona ideile cele ma eficiente şi pe cele mai originale.



 Aplicarea

Aplicarea ideilor alese şi vânzarea lor eficientă partenerilor interni sau externi: pentru aceasta trebuie găsite mijloacele adecvate în scopul evitării respingerii automate a nouluă i a transformarii executantilor in parteneri la schimbare.
În general, când vrei sa vinzi ceva, exista mentalitatea ca il manipulezi pe cumparator ,Theodore Levit, "părintele" marketingului a scris: "De fiecare data când un om deschide gura este pentru a vinde ceva altui om". Aforismul "Nimeni nu este profet în tara lui" rămâne de asemenea foarte valoros în privinta aplicarii ideilor. Atunci când ni se prezinta o raportam mai mult sau mai putin conştient la persoana care o formulează, cadrul de referinţă fiind astfel preconştient legat de persoana respectiva. In instituţii există persoane cu misiunea de a inova, de a propune idei noi, cu scopul ultim de a fi puse in lucru. Faptul ca avem cunoştinţă despre aceste persoane, că eleş.
În acelaşi timp, dacă o idee cu totul nouă provine de la o persoană necunoscută, provoacă un alt tip de rezistenţă faţă de ea, duce la consolidarea refuzului de a face schimbări, de a se schimba.
Aplicarea ideilor este asemănătoare cu vânzarea lor.
Ce înseamnă a vinde?
În unele culturi, cuvântul vânzare are conotaţii negative. În principiu, presupune manipularea cumpărătorului pentru a-i obţine banii pentru produs.
Cel care vrea să vândă idei are de înfruntat multe obstacole de care trebuie sa fie conştient:
 forta obişnuintei sau greutatea rutinei;
 neincrederea în non-experţi şi in expertii altor discipline;
 intelegerea proasta, intentionată sau nu, a ideii propuse;
 un examen foarte rapid şi o judecată prematură;
 confuzia între spiritul critic şi spiritul de a critica;
 plăcerea de a găsi sistematic ceea ce nu va merge;
 exagerarea riscului;
 apărarea teritoriilor şi a avantajelor;
 invidia: "această idee ar fi trebuit să o gasesc eu" ;
 lipsa de încredere în sine sau în idee..
Această listă de obstacole poate fi uşor completată. Totuşi, nu trebuie sa ne descurajăm,mai ales dacă avem în vedere faptul că orice obstacol utilizat creativ este o resursă potenţială, orice rezistenţă fiind o sursa de energie ,atunci când se inversează direcţia.
Pentru a reuşi în faza de aplicare, trebuie să se ţină seama de două dimensiuni:
1) Dimensiunea raţională.
Impunerea trebuie sa fie gândită, elaborată, să nu se rămănă la generalităţi. Descrierea ideii, a soluţiei să se realizeze cu maximum de detalii. Urmează o perioadă de ajustare care constă în a exprima ideea în limbajul ,vocabularul lor, cadrul lor de referinţă. Trebuie consolidată acţiunea beneficiarului prin verificarea prealabilă a riscurilor de sabotaj sau autosabotaj (ce ar face alţii sau ce aş face eu pentru a împiedica realizarea ideii).
2) Dimensiunea relaţională.
Este necesară pregătirea terenului, prin realizarea unui adevărat "studiu de piaţă" calitativ asupra interlocutorului, detectând scările lui de valori, sursele de teama şi entuziasm. Determinarea canalelor de comunicare deschise apriori, precum şi cele care ar părea definitiv închise.
În momentul (faza) prezentării ideii, este important să ne sincronizam pe aceeaşi lungime de undă cu interlocutorul, fiind conştienţi de stresul inerent unei asemenea situaţi. Este important să ştii să stabileşti relaţie de tipul câştigator-câştigator.
În concluzie, interlocutorului este bine să i se lase posibilitatea de a-şi atribui o "copro-prietate a ideii".(Rocco,M.2004)