SA NE PASTRAM COPILARIA!
Editia a II-a
2009
Concurs național
Să ne păstrăm copilăria
(ediția a II-a – 2009)
Tema concursului:
1 Iunie – Ziua internațională a copilului
Organizatori:
• Inst. Purcel Claudiu – Scoala cu clasele I-VIII – Pilu
• Inst. Purcel Cornelia - Scoala cu clasele I-VIII – Pilu
• Inst. Sătmarian Delia - Scoala cu clasele I-VIII – Pilu
• Inv. Gherhes Mihaela - Scoala cu clasele I-VIII – Pilu
Parteneri:
• Inspectoratul școlar al județului Arad
1. Anda Tămaș –insp. Specialitate arte
2. Corina Uzum – insp. Înv. Primar
3. Viorel Binchiciu – insp. Înv. Primar
4. Maria Lucușa – insp. Înv. Preșcolar
5. Emilia Sorițeu – insp. Înv. Preșcolar
Scopul:
Afirmarea, cunoașterea și stimularea potențialului artistic al copiilor din ciclurile: prescolar, primar și gimnazial.
Obiective:
• Stimularea creativității participanților;
• Conștientizarea pericolelor generate de anumite filme de desene animate, jocuri pe calculator etc.
Grupul țintă: preșcolari și școlari ai claselor I-IV din țară
Regulament
Concursul va avea urmatoarele secțiuni:
1. Pictură
2. Jucării
3. Prezentări Power Point
Acestea vor fi organizate în funcție de nivelul grupei/clasei participanților. Se accepta și lucrari colective.
Compozițiile plastice vor fi realizate în tehnica de lucru la alegere, pe suport A4. Daca modul de expediere al lucrărilor permite, compozițiile pot fi realizate si pe suport mai mare. Ele vor respecta tematica propusă.
Pe verso lucrărilor se va regasi eticheta ce va cuprinde: titlul lucrării, numele și prenumele elevului, grupa/clasa, numele și prenumele cadrului didactic îndrumator, școala, localitatea, județul.
Jucăriile vor fi realizate din materiale la alegere.
Prezentarile PPT se vor trimite prin e-mail la adresa
purcelclaudiu@yahoo.com.
Înscrierile se fac pe baza fișei de înscriere, prin e-mail la adresa:
purcelclaudiu@yahoo.com.
Lucrările se vor expedia prin colet poștal pâna la data de 15mai 2009, pe adresa: Scoala cu clasele I-VIII Pilu, loc. Pilu, nr.35, jud. Arad, cod.317255, pentru inst. Purcel Claudiu.
Jurizarea va fi realizată de către specialiști ai instituțiilor partenere și organizatori, iar lucrările premiate și fotografii de la expoziție vor apărea în presa locală.
Fiecare cadru didactic poate participa cu cel mult 3 lucrari la sectiunile I si II
Taxa de participare este de 15 lei , pentru organizarea expozitiei.
Se vor acorda diplome pentru locurile I, II, III pentru fiecare secțiune și nivel de grupă și diplome de participare tuturor copiilor si cadrelor didactice îndrumătoare.
Lucrările înscrise în concurs nu se restituie.
Persoane de contact :
- Purcel Claudiu : 0746227133 ;
purcelclaudiu@yahoo.com- Purcel Cornelia : 0746281076
ARGUMENT
Copilăria este un tărâm magic. Nu știm când și unde începe și nu știm când și unde se termină. Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumezeu si de toate tainele existenței. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu șapte capete, cu zgripțuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minții și să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieții în care trăim totul la maximă intensitate. in care plângem și râdem în aceeași zi, în care ne supărăm și iertăm după câteva momente, în care suntem singuri și totodată cu toată lumea.
Când începe și când se termină copilăria? Nu știm. Știm doar că, la un moment dat, ne e rușine să ne mai comportăm ca niște copii. Avem pretenția și dorim să fim tratați ca adulți, ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea și pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor noastre prejudecăți și autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veșnic niște copii.
Copiii de astăzi nu mai au copilărie. Trăiesc în spații închise, limitate aproape tot timpul, în fața ecranului luminos al calculatorului, vorbind zi și mai ales noapte cu prieteni de peste mări și țări, dar neștiind să bată la ușa vecinului și să-l invite pe fiul acestuia la o plimbare cu bicicleta sau o "expediție" prin pădurile din apropiere. Copiii noștrii trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monștrii imaginari, filme de groază, muzică grea, joasă, care nu reușește să atingă nici o coarda a sufletului lor, cercei sfredeliți și împlântați în cele mai ciudate părți ale corpului.
Este de datoria noastră să le povestim că se poate si altfel, că există și un alt mod de a-ți trăi copilăria, mai puțin confortabil și automatizat, ce-i drept, dar mai aproape de Dumenzeu. Este de datoria noastră să le spunem povești, să le așezam cartea în mână și să-i îndemnăm să citească, să le vorbim despre frumos și bine, despre păsări și fluturi.
Vom ajunge la o vârstă la care vom dori să aruncăm peste umăr un pumn de speranțe, pentru a înflori sub mângâierea zânelor cu trup de mărgean și a piticilor cu bărbi de cleștar, spre a le putea vorbi nepoților noștri despre o copilărie cum n-a mai fost:
"Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevărul.
Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, le ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul sau, gândește că se află călare pe un cal din cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ti ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mania în toată puterea cuvântului...
Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice."
FIȘĂ DE ÎNSCRIERE
Concurs național
SĂ NE PĂSTRĂM COPILĂRIA
(editia a II-a – 2009)
Unitatea școlară:______________________________________
Adresa unității școlare__________________________________
____________________________________________________
Numele cadrului didactic participant:______________________
Specialitatea:_________________________________________
Grupa/Clasa:_________________________________________
Telefon:__________________ e-mail:_____________________
Nr crt Nume si prenume elev
Clasa Sectiunea Nume si prenume cadru didactic participant